ORGANIZATII si SOCIETATI


|
|
Organizatia Patrimoniului Românilor Americani
Scurt Istoric
Introducere
Societățile Fraternale, Bisericile și Școlile Românești |
A - Necesitatea societăţile fraternale româneşti din America
Ca să înțelegem istoricul Societății HORA din Los Angeles, California, este imperativ a înțelege, pe cât ne este cu putință, istoria emigrației Românești în America. S-au scris nenumărate articole și cărți istorice, de specialitate, din care ne putem documenta. Internetul abundă în informații în acest domeniu, însă eu voi încerca să ofer perspectiva mea personală care conclude cu necesitatea incorporării Societății HORA, partener organic al Bisericii Ortodoxe Române Americane Sfânta Treime din Los Angeles.
Scopul nostru aici este de a descrie condițiile de inceput, și evoluția modului în care emigranții români s-au organizat în societăți fraternale, și au construit biserici românești pe Tărâm American.
Ajunși într-o Lume Nouă, o Americă a capitalismului sălbatic, unde nu exista nicio formă de protecţie şi asistenţă medicală, și aflându-se singuri şi izolaţi, fără o perspectivă reală de a reveni la ei acasă, așa după cum mulți plănuiseră iniţial, românii au trebuit să învețe cum să supraviețuiască, urmând exemplul altor grupuri etnice, aşezate în America înaintea lor, care îşi alcătuiseră societăţi fraternale de întrajutorare şi promovare culturală, și ființarea de biserici etnice.
Astfel, primele instituţii româno-americane s-au alcătuit mai ales din nevoia membrilor de a-şi controla, cât de cât, mersul vieţii. Aceste instituții le dădeau un sentiment de apartenenţă sau, în cuvintele sociologului Erich Fromm: „Această identitate oferă individului siguranţa. El aparţine, are rădăcini într-un întreg structuralizat în care locul lui, dreptul lui de a fi parte din acel întreg nu poate fi contestat. Individul poate suferi de foame sau poate să se afle sub asuprire "exterioară", dar el nu se zbate în ghearele celui mai mare rău - totala singurătate şi izolare”.
Primele două societăţi fraternale româneşti din America au fost înfiinţate în 1902: "Carpatina" din Cleveland, Ohio şi "Vulturul" din Homstead, Pennsylvania. Lor le-au urmat multe, poate chiar prea multe, altele.
Aceste societăţi au avut două scopuri principale: a). să ajute pe membrii lor în caz de nenorocire şi b). să promoveze cultura şi viaţa de obşte, valori româneşti, singurul mod în care identitatea grupului şi coeziunea lui puteau fi păstrate şi promovate.
Numărul acestor societăţi a crescut mereu, prin aceasta viaţa fraternală intrând într-o nouă fază, cea a grupării societăţilor într-o Uniune: Uniunea Societăţilor de Ajutor şi Cultură din America a luat fiinţă la 4 iulie 1906, la iniţiativa lui Ilie Martin Sălişteanu, din Homstead, Pennsylvania. Scopul ei a fost centralizarea eforturilor societăţilor locale pentru promovarea scopurilor comune şi exemplului bun. Dacă în anul 1902 existau două societăţi, în 1911 existau deja 44 de societăţi, în 1925 existau 71 de societăţi iar în 1929, prin fuzionarea Uniuniunii Societăţilor de Ajutor şi Cultură din America cu Liga Societăţilor de Ajutor şi Cultură Română-Americane (Societatea reunită - “Uniunea şi Liga”) avea 85 de societăți.
Aromânii din America -
Primii aromâni au emigrat în America în jurul anului 1900 și, întâmpinând dificultăți, au dorit să se ajute unii pe alții, precum și pe noii veniți. Au fost formate astfel cinci comunități de aromâni la New York, Woonsocket(d) (Rhode Island), Bridgeport (Connecticut), Boston (Massachusetts) și Manchester (New Hampshire). Aromânii şi-au organizat și ei propriile lor societăţi: "Fărsătorul" din Bridgeport, Connecticut (1903), "Fraternitatea'' din St. Louis, Missouri şi altele.
B - Bisericile și Școlile Românești
Pe lângă viața chinuită, traiul de pe o zi pe alta, românii noștri, oamenii simpli, fără nici o zestre culturala şi fără conducători, s-au trezit deodată între străini, nu răi, dar neînţelegători, într-un mediu cultural cu totul altul, fără nicio asemănare cu cel din care plecaseră.
Şcoala nu prea le-a fost cunoscută nici de acasă. Dar, le lipsea biserica, care să le mângâie aleanul.
Durerea sfâşietoare de suftet îi copleşea, îndeosebi la sărbători mari, la Crăciun şi la Paşti.
Nu era cine să-i spovedească, să-i împărtăşească si să le împartă Sfintele Paşti, de Ziua Învierii Domnului. Dovada acestui fapt o găsim în relatările pionierilor emigraţiei, despre primele sărbători petrecute în America.
Astfel, Nicolae Mihalţian descrie felul în care au sărbătorit românii din Cleveland, Paştile în anul 1900, după cum urmează:
„Un număr de români s-au adunat, în dimineaţa Duminicii Învierii, într-un "Bort" de pe Wedel Street, colţ cu Herman Avenue.
Acolo, unii dintre ei, după ce au mâncat prânzul de dimineaţa, se preumblau în sus şi în jos, alţii povesteau despre Slujbele de Înviere de "acasă", iar alţii regretau că într-o zi mare ca aceea, ei nu au parte nici măcar de bucuria unei îmbucături de "Paşti".
În vecinătatea unde se aflau nu era o biserică ortodoxă, doar una romano-catolică, a cărei limbă şi obicei nu erau cunoscute de românii adunaţi în "Bortul" de care pomeneam.
În aceste împrejurări, povestea Nicolae Mihalţian, s-au hotărât ca toţi, în grup, să iasă "afară", să umble la "câmp".
Ei au apucat-o spre Nord, în susul străzii West 65, au străbătut un câmp fără clădiri, au trecut drumul de fier şi au ajuns pe ţărmul lacului Erie.
Acolo unde s-au oprit era un petec de vie, ale cărei mlădiţe începuseră sa înmugurească. Frumuseţea paşnică a locului, viţele înmugurite, al căror simbolism era cunoscut oricărui creştin ortodox, i-au însufletit pe români şi i-au mişcat ca să poată vedea în jurul lor "semnele lăsate de Dumnezeu în lume".
Ei au smuls muguri de viţă şi au muşcat din ei, s-au îmbrăţişat, şi-au dat sărutul păcii şi şi-au unit glasurile în troparul supremei bucurii şi biruinţe: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând...”
Societățile Fraternale și Bisericilor Ortodoxe au ființat în paralel
„Centru de Studii şi Documentare al Românilor-Americani“, în 1975, consemnează prezenţa românească în America în jurul anului 1895, prin valul de emigrări din Transilvania, Bucovina şi Banat, aflate atunci sub stăpânirea austro-ungară.
Prima Parohie Ortodoxă Română din Canada a fost înfiinţată în anul 1902 în Regina, Saskatchewan, având hramul "Sf. Nicolae". La 20 Martie 1903, soseşte la Biserica “Sfântul Nicolae”, arhimandritul Evghenie Ungureanu, cu binecuvântarea Mitropolitului Moldovei.
La 15 august 1904, românii din Cleveland au hotărât să întemeieze prima Parohie Ortodoxă Română din S.U.A., cu hramul "Sf. Maria";
In 1922 a sosit în America, în Detroit, preotul Martin Ionescu (1889-1979), care a ajutat la fondarea mai multor parohii Românești, în multe State, inclusive în California.
În 1929, Patriarhia Română înființează Episcopia Ortodoxă Misionară în America, și-l numește pe starețul Mânăstirii Hodos-Bodrog drept primul Episcop al Românilor din America.
În 1935, între cei care-l întâmpină pe Episcopul Morușca la Vatra Românească este și preotul Martin Ionescu, și un grup de credincioși ortodocși români din California, în casele cărora parintele săvârșiseră nenumărate slujbe.
Românii din Sudul Californiei
Societatea Fraternală și Biserica Ortodoxă
In sudul Californiei, un grup de 19 persoane, în frunte cu un Român, dl Stoica, la data de 18 aprilie 1926, hotărăsc să punâ bazele Societăţii Românești de Ajutor și Cultură Viitorul Român, pentru românii din jurul orașului Los Angeles.
În 1940, este incorporată oficial Biserica Ortodoxă Română „Sfânta Treime”, care găzduiește Societatea Viitorul Român la adresa sa: 3315 Verdugo Road, Los Angeles, California, până în 1997 când Societatea își schimba adresa și sediul.
În perioada 1940-1975, deși canonic exista sub Omoforul Ierarhului de la Vatra Românească, Episcopia ROEA, din punct de vedere administrativ Biserica Ortodoxă Română „Sfânta Treime” avea un regim de biserică independentă/congregatională.
În 1970, Episcopia ROEA, dela Vatra Românească “și-a rezolvat statutul canonic”, ca membru fondator al Bisericii OCA, fosta Mitropolie Rusă, în present recunoscută doar parțial de numai câteva Patriarhii Ortodoxe.
In 1975 Biserica Ortodoxă Română „Sfânta Treime” acceptă să devină o parohie a Episcopiei de la Vatra, cu condiția ca, după căderea comunismului în România, Episcopia ROEA să revină la Biserica Mamă, prin unirea cu Arhiepiscopia Misionară din America, în scopul formării unei Mitropolii Ortodoxe Române în America, sub auspiciile Patriarhiei Române.
După 1997, când Societatea Viitorul Român își schimba adresa și sediul, de la adresa Bisericii, Episcopia de la Vatra insistă în 1998 ca Biserica Sf. Treime să includă în Articolele de Incorporare ale Parohiei, un Amendament de supunere totală, inclusiv administrativă, față de Episcopia ROEA, în scopul negocierilor începute de ROEA încă din 1994 cu Patriarhia Română, pentru revenirea la Biserica Mamă, după căderea comunismului în România, 1989.
Între 6-7 Noiembrie 2004 - au avut loc festivitatile celei de a 65-a Aniversare A Bisericii Ortodoxe Române Sfanta Treime. La hotelul Hilton din Glendale, unde s-a ținut bachetul, marea majoritate de participanților au fost membrii comunității aromânilor din Los Angeles. Impresionat de numărul mare al participanților, mojoritatea aromâni [1][2][3][4][5] Vlădica Nathaniel de la Vatra Românească a sugerat înființarea unei asociații culturale a aromânilor din California [FB]. In acest sens s-a creat siteul ["Aromânii din California"], care a ajutat un rol pivotal la consolidarea unității românilor-macedoneni în Sudul Californiei. Primul președinte: Contabilul Nicolae Sadrapeli. Director Cultural: prof. Gică Godi, din New York
In 2005, la propunerea lui Christian Vahab, fost președinte al Societății "Viitorul Român" (see: past presidents), și cu binecuvântarea preotului paroh al Bisericii Sfânta Treime, s-a incorporat Fundația "Eastern Orthodox Heritage Foundation" (EOHF), sub Președenția/Charman of the Board (CEO), PS Sale Episcopul +Irineu Duvlea, Arhiereu Vicar al Episcopiei ROEA, de la Vatra Românească din Michigan.
După ani de negocieri între cele 2 Diocese Românești din America, Episcopia ROEA și Arhiepiscopia Misionară ROMA, în 2011 Dialogul Comisiei Comune pentru Reunificare ROEA/ROMA, se întrerupe brusc, fără nici un fel de explicații. Așadar, "Adio Reunificare!".
Parohia Sfânta Treime s-a simțit păcălită de ROEA, deadreptul trădată, atunci când în 1975 a acceptat să intre sub Omoforul Ierarhului de la Vatra Românească, cu condiția ca după căderea comunismului în România, Episcopia ROEA să revină la Biserica Mamă, prin unirea cu Arhiepiscopia Misionară din America, în scopul formării unei Mitropolii Ortodoxe Române în America, sub auspiciile Patriarhiei Române.
În protest, părintele paroh nu a mai participat la nici un Congres al Episcopiei ROEA după 2011. După această dată se simțea tot mai mult, de la an la an, o reală tensiune între Parohia Sfânta Treime și Episcopia ROEA.
După câțiva ani de așteptare, semnalele fiind clare că ROEA nu dorește Unirea cu Biserica Mamă, în 2015 Patriarhia Română hotărăște să meargă înainte cu planurile sale de înființare a unei Mitropolii Ortodoxe Române pe Continent American, și alegerea unui Sinod Mitropolitan. Sfântul Sinod al Patriarhiei Române a votat drept Mitropolit al nou înființate Mitropolii ROMA pe IPS dr. Arhiepiscop +Nicolae (Condrea).
Constituirea Societății HORA - Evoluția organică a Asociației ADC
La weekendul de la 15-16 Iunie 2019, credincioșii Biserici Ortodoxe Române "Sfânta Treime" au trăit zile de împătrită sărbătoare: A 80-a Aniversare a Bisericii Ortodoxe Române “Sfanta Treime”; Ziua de Nastere a Arhiepiscopului +Nathaniel (Popp), Ierarhul Titular al Episcopiei ROEA;

|
|
Hramul Bisericii Sfânta Treime; și Lansarea Enciclopediei Ilustrate “Romanii din California”, autor prof. dr. Dan Fornade; coautori: protopop Constantin Alecse și ing. Cristian Calugarita.
Evenimentul a fost organizat de parohie, în colaborare cu Asociația Culturală “Aromanii din California“. Este primul eveniment major din viața comunității ortodoxe româno-americane californiene, când președinta Asociației, dna Antoaneta Rastian a fost coordonator, împreună cu președinta Reuniunii Doamnelor, Auxiliara Parohiei, al evenimentelor legate de a 80-a Aniversare a Bisericii Sfânta Treime.
Evenimentul istoric al celei de a 80-a Aniversare a Bisericii Ortodoxe Române Sfânta Treime din Los Angeles, din 15-16 iunie 2019, a fost ultimul eveniment major organizat de Biserica HTRAOC sub patronajul Ierarhului titular al Episcopiei ROEA, de la Vatra Românească din Michigan. |
Urmare experienței organizării acestui istoric eveniment, ce a necesitat mari eforturi și sacrificii personale din partea membrilor întregii comunități, atât pe plan parohial cât și social-cultural comunitar, pentru o mai bună coordonare și organizare, în viitor;
-
Datorită faptului că Societatea Viitorul Român se detașase total de parohi Sfânta Treime, în 1997, și timp de peste 25 de ani nu mai colaborase cu biserica în nici un fel, și
-
Considerând sfatul IPS +Nathaniel în 2004, cu ocazia celei de a 65-a aniversare a bisericii HTRAOC, către Consiliul Parohial ca să înființeze o Asociație a Macedonenilor, sub patronajul bisericii, care să-i țină împreună pe lângă Biserica SFânta Treime, și
-
La inițiativa lui Christian Vahab, fost președinte al Societoții Viitorul Român, în 2005, de înființare a Fundației EOHF sub patronajul PS Episcop-Vicar +Irineu de la Vatra Românească, și
-
Din respect pentru memoria ing. Christian Vahab, fondator și consultant al Bordului Director al Fundației EOHF, plecat la Domnul în +2016, vizionarul unei societăți Culturale Româno-Americane, afiliată cu biserica, printr-un partenerial mutual avantajos.
Conducerea celor 2 organizații EOHF și "Aromânii din California", în consultare și cu binecuvântarea Parohului Bisericii, au luat hotărârea înființări Societății Heritage Organization of Romanian Americans [Societatea HORA], care să colaboreze organic cu Biserica Sfânta Treime, printr-un parteneriat loial și beneficial pentru ambele părți.
Astfel că, prin votul membrilor, la 7 iunie 2019, Fundația EOHF a fuzionat cu Asociația "Aromânii din California" sub numele de "Heritage Organization of Romanian Americans", o Societate Nonprofit, înregistrată în 2024 la Secretariatul Statului California.
Prezentări vizuale prin Media Socială
Este arhicunoscută expresia o fotografie grăiește mai puternic decât 1000 de cuvinte
Bibliografie
Adrese utile
Email: antoanette@sbcglobal.net |
|
Iată ilustrația
|
HORA este o asociație românească din California, care În colaborare mutuală cu HTRAOC, organizează activități socio-culturale pentru comunitatea românească, sprijină și organizează activități românești atât pentru vorbitorii de limba română, cât și pentru oricine cu afinități față de cultura românească.
Scopurile Societății HORA
-
-
Să promoveze educația și cultura contemporană a Patrimoniului Românesc și Aromân în America,
-
Să respecte și să promoveze moștenirea, tradițiile și limba română într-un context american global,
-
Sa creieze un dialog multicultural și înțelegere, susținând valorile, inovația și progresul,
-
Să promoveze proiecte care construiesc punți între comunitățile europene și americane, în California
-
Să promoveze Festivaluri de Film Românesc, filme și artiști români, etc... (model recent).
- Să promoveze eforturile artiștilor vizuali din patrimoniul românesc și est-european, în California,
-
Să organizeze evenimente culturale, spectacole artistice, concerte, semnări de carte, prelegeri etc.,
- Să promoveze programe educaționale inovatoare pentru studenții interesați în patrimoniu românesc,
-
Să dezvolte parteneriate, programe și schimburi culturale cu instituții locale, naționale și alte instituții europene care împărtășesc valorile românești și americane, etc... ALBUME.
Societatea HORA este înregistrată ca Societate Nonprofit, cu sediul oficial, prin agreement mutual Biserica/Societate, la adresa:
Romanian American Cultural Center * Centrul Cultural Român American
(adiacent Bisericii)
3315 Verdugo Rd., Los Angeles, CALIFORNIA 90065
A cosemnat, Antoaneta Rastian
(Presedinta Societatii HORA) |
 |
|
|